Ce le răspunde Ponta polițiștilor și profesorilor care cer, și ei, măriri de salariu

Ce le răspunde Ponta polițiștilor și profesorilor care cer, și ei, măriri de salariu
Publicat: 18/08/2015, 23:30

Premierul Victor Ponta a declarat marți seara, la postul de televiziune România TV, că „deocamdată” măriri salariale se pot face doar în sistemul medical, precizând că medicii nu au fost contra majorării salariilor profesorilor în 2014.

„Atunci când a fost vorba despre măririle la profesori, pe care le primesc anul asta, medicii nu au fost contra. Acum, când avem posibilitatea, prin economii în sistem, cred că așa este corect față de medici. În rest, toată lumea își dorește un salariu mai mare. Deocamdată se poate doar pentru medici. Azi, cu banii pe care îi avem putem să majorăm pentru medici, așa cum anul trecut am făcut pentru profesori. Când se poate, se poate”, a arătat premierul.

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, la finalul discuțiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanță de urgență pentru ședința Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.

El a precizat că, pentru ședința de Guvern din 26 august, se va pregăti atât OUG privind majorarea salariilor angajaților din sistemul sanitar, cât și un proiect de lege privind responsabilitatea medicilor.

„Putem de la 1 octombrie să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul medical”, a spus Ponta, precizând că vor beneficia de aceste majorări aproximativ 181.000 de persoane în rețeaua Ministerului Sănătății și autoriăților publice locale și peste 13.000 de persoane din ministerele care au rețea proprie de sănătate. Premierul a mai spus că impactul bugetar anual al acestor majorări salariale este în jurul sumei de 1,7 miliarde lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
Cele mai bune alimente pentru a rămâne hidratat când afară e caniculă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
În urmă cu 202 ani, Poarta Otomană restabilea domniile pământene în principatele române